În România, căsătoria este din dragoste. Nunta, în schimb, este un eveniment financiar.
Totul începe frumos.
Doi oameni se iubesc, hotărăsc să-și petreacă viața împreună și, într-un moment de inconștiență romantică, decid:
„Hai să facem nuntă!”
Din acel moment, dragostea intră în administrare.
Restaurant. Formație. Fotograf. Videograf. Flori. Rochie. Costum. Mărturii. Candy bar. Photo corner. Fum greu. Artificii reci. Cabină foto. Invitații. Aranjamente.
În trei săptămâni, mireasa știe mai multe despre organizarea de evenimente decât un manager de hotel, iar mirele a învățat cea mai importantă expresie din viața de bărbat însurat:
„Cum vrei tu, iubire.”
Invitația
În trecut, primeai o invitație și te bucurai.
Astăzi, când apare pe WhatsApp fotografia cu două verighete și textul „Save the date”, primul sentiment nu mai este emoția.
Este calculul.
„Când e?”
„Pe 12 septembrie.”
„Aoleu.”
Urmează imediat consiliul de familie.
„Cât se mai dă acum?”
Și astfel se deschide Bursa Națională a Nunților.
„Eu am auzit 2.000 de lei de cuplu.”
„Unde, mă, 2.000? Minimum 2.500!”
„Depinde de restaurant.”
„Depinde cât e meniul.”
„Depinde cât de apropiat ești.”
„Păi eu pe mire l-am văzut ultima dată în 2019.”
În mai puțin de zece minute, o poveste de dragoste dintre doi tineri este analizată cu precizia unei investiții la Bursa de Valori București.
Se verifică inflația, gradul de rudenie, istoricul tranzacțiilor și precedentul familial.
Și inevitabil apare întrebarea supremă:
„Dar ei cât ne-au dat nouă?”
Din sertar este scoasă contabilitatea sentimentală a familiei.
Un caiet vechi.
2014 – familia Popescu – 1.000 lei.
2017 – Ionescu – 1.500 lei.
2021 – botez – 1.200 lei.
Nimic nu se pierde.
Totul se reportează.
Pregătirea invitatului
Pentru mire și mireasă, nunta costă mult.
Dar nici invitatul nu vine chiar nepregătit financiar.
Rochie.
Pantofi.
Coafor.
Machiaj.
Costum.
Cămașă.
Transport.
Eventual hotel.
Și plicul.
Cu trei zile înainte de nuntă, cuplul invitat constată că participarea la celebrarea iubirii altora începe să semene cu un city-break în Roma.
Doar că la Roma nu trebuie să dai bani la plecare.
Ziua cea mare
Nunta este anunțată la ora 19:00.
Românul cu experiență știe că asta nu înseamnă absolut nimic.
La 19:00 sunt în restaurant fotograful și un ospătar.
La 19:45 apar primii invitați disciplinați, care vor petrece următoarea oră întrebându-se de ce au fost disciplinați.
La 20:30 începe să vină lumea.
La 21:15 apar mirii.
Și atunci începe operațiunea:
„Să pară totul spontan.”
Mireasa merge încet.
Mirele o privește tandru.
Fotograful urlă:
„STOP! Încă o dată! Mirele mai aproape! Uită-te la ea! Zâmbește! Nu așa! Natural!”
După 17 încercări, se obține fotografia perfectă a unui moment absolut spontan.
Dansul mirilor
Urmează dansul.
Trei luni de cursuri pentru trei minute de vals.
Mirii intră pe ring.
Pornește fumul greu.
Se aprind artificiile.
Fotograful aleargă.
Videograful filmează.
Un copil intră prin fum.
O mătușă ridică telefonul.
Alți 63 de invitați ridică și ei telefoanele.
Nimeni nu mai vede dansul direct.
Dar a doua zi există 64 de filmări verticale cu el.
Inclusiv una făcută de unchiul Nelu, în care jumătate de dans este acoperit de propriul deget.
Și începe masa
La nunta românească nu mănânci.
Reziști.
Aperitiv.
Pește.
Sarmale.
Friptură.
Tort.
Între ele, încă două lucruri despre care nu știe nimeni exact când au apărut.
La ora 1:30 dimineața, organismul transmite oficial că și-a încheiat activitatea.
Atunci vine ospătarul:
„Urmează friptura.”
Românul privește farfuria cu disperarea unui om căruia i s-a comunicat că mai are o probă la Bacalaureat.
„Nu mai pot.”
Soția îl privește sever:
„Mănâncă, că am plătit meniul.”
Și mănâncă.
Pentru că la nunta românească risipa este păcat.
Dar colesterolul este tradiție.
Muzica
La un moment dat, formația decide că oamenii au discutat suficient.
Volumul crește până când comunicarea la masă devine imposibilă.
„CE MAI FACEȚI?”
„BINE!”
„COPIII?”
„DOI!”
„CE?”
„AM ZIS CĂ SUNT BINE!”
După cinci minute, toată lumea renunță.
Nu mai vorbește nimeni.
Se comunică prin sprâncene.
Apoi se aude comanda magică:
„TOATĂ LUMEA LA HORĂĂĂ!”
În acel moment dispar diferențele sociale.
Directorul, instalatorul, avocatul, verișoara din Italia și bunica miresei se prind de mâini și pornesc într-un cerc uriaș.
Există însă întotdeauna un bărbat care nu vrea.
Stă la masă.
Bea whisky.
Privește în gol.
Soția vine după el:
„Hai și tu!”
„Nu dansez.”
„Hai, mă, că e nunta oamenilor!”
„Nu știu.”
„Nici ăia nu știu!”
Argument imposibil de combătut.
În două minute este în horă.
Momentul plicului
Și apoi vine adevăratul punct culminant al serii.
Nu tortul.
Nu valsul.
Nu jurămintele.
Plicul.
Plicul trebuie oferit elegant, discret și cu aerul că banii nici măcar nu contează.
Deși au fost subiectul principal al familiei în ultimele trei săptămâni.
Se introduce suma.
Se verifică.
Se mai verifică o dată.
„Ai pus 2.500?”
„Da.”
„Sigur?”
„Numără.”
„Nu mai număr aici!”
Se scrie numele pe plic.
Pentru că romantismul e frumos, dar trebuie să știe și oamenii de la cine sunt banii.
Plicul ajunge la miri împreună cu îmbrățișarea tradițională:
„Casă de piatră! Să fiți fericiți!”
Și, undeva foarte adânc în subconștient:
„Să țineți minte cât v-am dat.”
Dimineața de după
La ora două sau trei, invitații încep retragerea.
Pantofii femeilor au devenit instrumente medievale de tortură.
Cravatele bărbaților au dispărut.
Copiii dorm pe trei scaune lipite.
Un unchi încă dansează.
Mirele nu-și mai simte picioarele.
Mireasa nu mai simte nimic.
Invitatul ajunge acasă, își scoate pantofii, se așază pe marginea patului și face bilanțul:
Rochie.
Costum.
Coafor.
Benzină.
Plic.
3.700 de lei.
Pauză.
Apoi își privește soția și pune întrebarea care închide perfect cercul iubirii românești:
„Auzi… când am făcut noi nunta, ăștia cât ne-au dat?”
Pentru că în România dragostea poate fi necondiționată.
Dar darul se ține minte.
Și poate tocmai acesta este secretul longevității nunții românești: mirii își unesc destinele, familiile se distrează, invitații dansează, iar contabilitatea rămâne împreună până când moartea o va despărți.
Notă: Textul de mai sus este un pamflet. Situațiile și caracterizările sunt prezentate în cheie satirică și umoristică.
