Mă numesc Raluca, am văzut lumina pentru prima dată în 1993, în inima vibrantă a Bucureștiului. Deși orașul meu natal este aglomerat și zgomotos, de mică am descoperit că liniștea adevărată se află în cuvinte, în acorduri și pe pânzele imaginației. Poezia, muzica, arta și hip hop-ul nu au fost doar hobby-uri pentru mine – au fost harta mea interioară.

Nu am vrut niciodată să separ aceste lumi. Pentru mine, hip hop-ul este poezia străzii, iar arta este felul în care plângem sau râdem fără zgomot. Așa că tot ceea ce fac astăzi poartă aceste amprente: o rimă care doare frumos, un beat care îți amintește de ploaia de afară, un vers care te face să simți că nu ești singur în noapte.

„Visuri de fum” – oglinda unei stări

Recent, am simțit nevoia să creez ceva autentic. Ceva care să rupă zidul dintre artist și ascultător. Așa a luat naștere piesa „Visuri de fum”.

De ce această piesă? Pentru că am simțit că mulți dintre noi trăiesc senzația aceea greu de descris în cuvinte – sentimentul de pasăre de noapte. Ești treaz, deși e târziu. Zbori, dar nu știi unde mergi. Ești liber, dar te sufocă singurătatea.

În esență, „Visuri de fum” vorbește despre acele nopți în care doar o țigară pare să mai țină de cald. Despre momentele în care fumul alburiu devine singurul partener de dialog, iar durerea aceea surdă – a iubirilor pierdute, a viselor amânate, a oboselii de a fi mereu puternic – se alină pentru câteva clipe.

Țigara care alină durerea și singurătatea

Nu glorific obiceiul. Îl folosesc ca metaforă. Este acel „ceva” pe care îl aprinzi când ai nevoie de un răgaz de la tine însuți. În „Visuri de fum”, țigara devine un ritual de supraviețuire emoțională. Fiecare fum este o grijă care se risipește, iar jarul amintește că încă mai ardem, chiar dacă dorim.

Am scris această piesă pentru toți cei care s-au simțit vreodată invizibili sub becul gălbejit din bucătărie la 2 dimineața. Pentru cei care ascultă beat-uri lente și simt că piesele vorbesc despre ei.

Dincolo de „Visuri de fum”

Rămân aceeași copilă din anii ’90 care scria versuri pe caiete dictando și care bătea ritmul cu degetele pe bancă. Acum, acea copilă este o femeie care transformă emotiile în artă, iar singurătatea în melodii.

Dacă vrei să mă cunoști cu adevărat, ascultă „Visuri de fum”. Nu o să mă găsești pe mine acolo. O să te găsești pe tine. Și pentru mine, asta e cea mai frumoasă reușită.